In timp ce femeile considera ca greutatea ideala este mult mai mica decat cea recomandata de specialisti, barbatii sunt la polul opus, considerand greutatea ideala mai mare decat cea optima. Primul factor in calculul greutatii optime a unei persoane este inaltimea. Totusi, aceasta poate varia si in functie de varsta, sex, si cel mai important, constitutie. Deseori, nu cantarul este cel care spune daca arati bine, ci centimetrul.

Ideea cel mai des vehiculata in calculul greutatii ideale este aceea ca trebuie sa cantaresti cu 10 kilograme mai putin decat inaltimea pe care o ai. Astfel, daca ai o inaltime de 1.70 m, ar trebui sa cantaresti 60 de kilograme. Acest calcul nu este gresit dar nici aplicabil fiecarei persoane. Greutatea ideala a unui adult variaza si in functie de constitutia acestuia. Deseori, 60 de kilograme poate fi prea putin pentru o inaltime de 1.70, alteori poate fi prea mult. O persoana masiva, cu solduri si umeri lati va avea o greutate ideala mai mare decat o persoana de aceeasi inaltime cu o constitutie firava.

Un alt mod de calcul pentru greutatea ideala este calcularea indicelui de masa corporala (IMC). Acesta se calculeaza prin impartirea greutatii la patratul inaltimii. Astfel, la o inaltime de 1.70 si o greutate de 60 de kilograme, IMC-ul va fi de 20,7. Astfel, in functie de indicele de masa corporala, se definesc cateva categorii:

  • IMC < 18,5 = subponderal
  • IMC intre 18,51 si 24,99 = normal
  • IMC intre 25 si 29.99 = supraponderal
  • IMC > 30 = obez

Aceste valori nu se aplica, in mod evident, la copii si la femeile gravide. Greutatea ideala in cazul acestora se va calcula la varsta adulta, respectiv dupa sarcina.

Totusi, aceste calcule sunt des folosite pentru a realiza statistici globale, astfel incat, in unele cazuri nu pot fi aplicate de la individ la individ. Desi unele persoane nu se incadreaza in statisticile indicelui de masa corporala, ele pot fi perfect sanatoase si pot arata bine, intrucat constitutia lor este diferita. Un atlet cu o masa musculara foarte bine dezvoltata va avea un indice de masa corporala mai mare decat un om sedentar, insa este foarte posibil sa fie mai sanatos. De aceea, greutatea ideala se mentine printr-o dieta sanatoasa si prin miscare zilnica. Miscarea nu trebuie sa conste neaparat in ore intregi pierdute la sala de sport, ci in activitati zilnice normale, de la mersul pe jos pana la urcatul scarilor in locul folosirii liftului.

Greutatea ideala este, in general, telul tuturor in goana dupa standardele impuse de societate, insa de cele mai multe ori acestea sunt imposibil de atins, caci sunt false si mai ales nesanatoase. De exemplu, un model de pe catwalk este obligat sa aiba cu minim 20 de kilograme mai putin decat inaltimea sa. Conform standardelor medicilor, astfel de persoane intra la categoria „subnutrite”.

error: Continutul este protejat !!